H.264, MPEG-4 Part 10, sau AVC (de la Codare Video Avansată), este un standard de codare video digitală care se remarcă printr-o rată de compresie ridicată. A fost scris de către Video Coding Experts Group (VCEG) de la ITU împreună cu Moving Picture Experts Group (MPEG) de la ISO/IEC, ca produs colectiv al parteneriatului cunoscut sub numele de Joint Video Team (JVT). Standardul ITU-T H.264 şi standardul ISO/IEC MPEG-4 Part 10 (fostul, ISO/IEC 14496-10) sunt identice din punct de vedere tehnic. Documentul final pentru prima versiune a standardului a fost finalizat în mai 2003.

Introducere

H.264 este numele corespunzător linei de standarde video H.26x a ITU-T, iar AVC se înrudeşte cu partea MPEG a colaborărării care a definitivat standardul, şi asta după ce eforturile iniţiale din ITU-T denumeau standardul H.26L. De obicei, standardul este numit H.264/AVC (sau AVC/H.264 sau H.264/MPEG-4 AVC sau MPEG-4/H.264 AVC) pentru a sublinia moştenirea comună. Numele H.26L, care face referinţă la istoria ITU-T, este mult mai puţin cunoscut, dar se foloseşte totuşi. Ocazional, el mai este numit şi "codecul JVT", evocând organzaţia JVT care l-a dezvoltat. (Acest parteneriat şi multiplele denumiri nu sunt un lucru nou, pentru că şi codecul video cunoscut sub numele de MPEG-2 a apărut de asemenea din parteneriatul dintre MPEG şi ITU-T, iar codecul video MPEG-2 este cunoscut în comunitatea ITU-T drept H.262).

Scopul proiectului H.264/AVC a fost acela de a crea un standard care să asigure o bună calitate a imaginii în condiţiile unor rate de codare a informaţiei net inferioare (ex: jumătate sau chiar mai puţin) faţă de ceea ceea ce necesitau standardele anterioare (ex: faţă de MPEG-2, H.263, sau MPEG-4 Part 2), şi asta fară să mărească prea mult complexitatea implementărilor care ar fi dus la preţuri ridicate pentru implementările practice. Un scop adiacent a fost acela de a asigura un mecanism flexibil care să permită standardului să fie utilizat pentru o gamă largă de aplicaţii (pentru transmisii cu rate de transfer atât reduse cât şi înalte, pentru rezoluţii video înalte sau joase) şi de a funcţiona bine cu o plajă cât mai largă de reţele şi sisteme (ex: transmisii broadcast, stocări pe suport DVD, reţele cu comutare RTP/IP, şi sisteme telefonice multimedia ITU-T).

JVT a încheiat recent munca de dezvoltare a unor extensii faţă de standardul original cunoscute sub numele de Fidelity Range Extensions (FRExt). Aceste extensii au menirea de a suporta codarea video la o rezoluţie şi mai înaltă prin mărirea acurateţei probelor (incluzând codarea pe 10 biti şi cea pe 12 biti) şi informaţie de culoare la o rezoluţie şi mai înalta (incluzând structuri de probe cunoscute drept YUV 4:2:2 şi YUV 4:4:4). Mai multe caracteristici noi au fost de asemenea introduse în proiectul Fidelity Range Extensions (precum comutaţia adaptativă între transformatele pe întreg între 4×4 şi 8×8, matrice de cuantizare cu pondere perceptuală specifică pentru codări, codare eficientă fără pierderi între imagini, suport pentru spaţii de culori adiţionale, şi o transformată de culoare reziduală). Munca de proiectare pentru Fidelity Range Extensions a fost încheiată în iulie 2004, iar documentul a fost finalizat în septembrie 2004.

Profiluri

Comparaţie între programele de codare (encoder)